luni, 27 februarie 2012

Cum am trecut eu prin armata...


Cam asa arata locul in care mi-am petrecut 4 ani din viata.Rectific,4 dintre cei mai frumosi ani din viata...Si au trecut repede(asta zic acum,ca in timpul liceului faceam AMR-ul de cum ma intorceam din vacanta).Colegii imi ziceau ca sunt cam disperata.Si aveau dreptate:plecam in permisii/vacante deprimata de-a dreptul la gandul ca trebuia sa ma intorc,ma apuca plansul de cum dateam cu ochii cu aleea aia imensa,care parca nu se mai termina(si eu am fost printre norocosii care n-au avut sector acolo),nu reuseam deloc sa ma adaptez.Prin anul 2 voiam sa plec(nu reuseam deloc sa ma adaptez,nu-mi prea vedeam eu rostul pe-acolo etc).M-am gandit eu si m-am razgandit si am ajuns la concluzia ca,daca am intrat in hora,trebuie sa o termin.Asa ca am ramas la liceu.Si au trecut inca 2 ani(mai repede si mai frumos parca decat primii 2).Bine,eram si mai mare,imi stabilisem unele obiective,eram mai matura...
Si in astia 4 ani petrecuti in LM am trecut prin multe:de la pneumonie si operatie de apendicita,pana la scosul amigdalelor si taiatul de maini prin geamuri sparte in timpul sectorului...Imi amintesc ca eram cam pe langa la matematica si fizica.Bine,si la chimie.Aoleu,era sa uit sportul.Pai asta a fost un cosmar de-a dreptul!Cand auzeam:"Hai,ca mai ai doua tururi!",imi venea sa ma opresc si sa-l iau la bateie pe profesor.Sau cand aveam norma la gimnastica...A fost un adevarat chin pentru mine sa sar lada de gimnastica din inghemuit departat(parca asa era) sau sa fac rostogolilile alea caraghioase pe saltea(ce ne mai electrizam dupa!).Dar compensam cu romana,franceza si istoria.La geografie ma abtin pentru ca dirigul era prof,iar eu vreau sa cred ca era el prea exigent cu clasa sa...Una peste alta,n-am excelat eu,dar nici printre cei mai slabi n-am fost!Am avut"rezultate frumoase",ca sa-l citez pe dirigu'.
Si am realizat,dupa 4 ani de sectoare,plantoane,nopti nedormite si multe lacrimi de copil fraier si fara minte,ca armata nu e de mine...Ca cei 4 ani petrecuti in LM au fost mai mult decat suficienti si ca ar fi cazul sa vad s cum e in"civilie"...

Stumfii!!!


Pai...imi plac copiii mici!Ii ador!Ma pierd ori de cate ori vad cate-un stumf...Nu mai reusesc sa ma concentrez la ce am de facut/spus.Ma gandesc ca poate e de vina varsta si se manifesta instinctul matern.Sau poate ca am ramas o imatura si-i vad ca pe niste jucarii.Habar n-am care-i motivul.Cert este insa faptul ca imi plac la nebunie!Mi se pare ca sunt atat de dulci impingand caruciare de jucarie sau masinute,stand in tot felul de pozitii ciudate in carucioare sau stand cu biberonul in gura si aruncand tot felul de priviri mirate...Mamele,mai proaspete sau mai cu experienta,or sa-mi spuna:"Da,dar si cand plang ca le e foame,sete,trebuie schimbat pampersul etc?"Pai cred ca,pentru toata dragalasenia lor,trebuie sa existe un pret,nu?

Testoasa ca animal de companie


Doar ce-am terminat un interviu despre testoase...Am aflat chestii interesante despre aceste animalute inofesnive:sunt de apa sau de uscat,ierbivore sau carnivore,au nevoie de ingrijiri speciale etc.Cica nu trebuie sa le dam varza sau broccoli ca le pica cam greu la stomacel!Au nevoie de lumina,cand vine iarna intra la hibernare(ca ursii) si traiesc destul de multDar ce zic eu mult?Foarte mult mai bine zis,din moment ce sunt specii care ating 100 de ani.
Dupa toate astea ma cam bate gandul sa-mi iau si eu o testoasa.Pe bune!Macar asa stiu ca e in casa tot timpul,sta cuminte in acvariul ei si nu risc sa-si ia lumea-n cap intr-o zi.

duminică, 26 februarie 2012

Vine primavara...cu astenia!

De unde stiu?Ei bine,nu stiu.Doar presupun dupa starea extrem de proasta care ma incearca si care,zic eu,are simptome clare de astenie de primavara.Sau cel putin de primavara de zilele astea.
Auzim peste tot de astenie, acea stare de slabiciune generalizata cauzata de schimbarile de temperatura si de lumina in exces, pe care le aduce cu ea primavara. Eu m-am trezit prost dimineata.Extrem de prost chiar.Si,dupa ce am dormit groaznic aseara(am niste vecini pe care ii detest pur si simplu),durerea de cap care ma bantuie de cateva zile nu-mi da pace...
Am o stare atat de proasta,incat nici cafeaua nu-mi prieste(si eu sunt o bautoare inraita de cafea).
Si,ca sa fie tacamul complet,Urania(tanti cu horoscopul de la B1) zice ca si saptamana asta o sa fie la fel.Bune premise,n-am ce zice!

N-as fi zis...

N-am fost niciodata o persoana cu sange rece.De asta eram ferm convinsa.Pana mai anult trecut,nu ma puteam uita la jurnalul de la ora 17(pe PRO) si nici nu suprtam sa vad sange.Imi amintesc ca,atunci cand veneau comisiile medicale la liceu si ne mai luau si sange,eram terminata.Nu ma uitam,sa nu mi se faca rau.Nu suportam sa mi se faca injectii,de intravenos nici nu se pune problema.Si mi-am zis ca poate asa sunt eu:mai slaba de inger.Dar viata mi-a demonstrat(iar)ca nu e nici pe departe asa.Am ajuns acum,dupa mai bine de un an petrecut prin spital alaturi de bunica, sa fac pansamente care sa concureze cu cele ale asistentelor,sa recunosc simptome si sa intuiesc diagnostice,sa suport oameni extrem de bolnavi langa mine fara cel mai mic stres.Si-atunci?Ne cunoastem cu adevarat limitele sau doar le intuim in raport cu ce am trait pana la un moment dat?

Nu stiu altii...

...dar eu as putea concura fara dubii la persoana cu cel mai curios traseu profesional.La inceput,asta fiind prin clasele 5-6,imi doream sa ma fac profesoara de limba romana(asta si datorita fostei mele profesoare).Mi-a trecut repede,vazand dezinteresul celor mai multi dintre elevi si banii putin pe cere-i primesc de multe ori oameni extrem de inteligenti si bine intentionati.
Mai apoi,manata probabil si de dorinta de a continua traditia in familie,am decis sa urmez cariera militara.Asa ca m-am dus frumusel la Liceul Militar.Am plecat de acasa la 15 ani si am dat piept cu viata.Au urmat 4 ani cu mai putine lucruri frumoase decat urate(si,culmea,acum fix pe cele frumoase mi le amintesc,de parca cele rele nici n-ar fi existat) si am decis ca mi-au fost mai mult decat suficienti sa-mi dau seama ca armata nu e de mine(bine ca mi-a venit mintea la cap la timp).
Dupa aventura army,mi-am zis ca ar fi cam urat din partea mea sa ies asa din sistem,adica de tot.Si mi-am zis ca ar fi o chestie sa dau la Academia de Politie.Zis si facut!Dar,dupa cum mai devreme ziceam,norocul n-a fost de partea mea.Ca acum nu mai vad ghinionul de atunci chiar ca pe un ghinion,e alta poveste.Si,dupa scurta mea incursiune in lumea masinilor inscriptionate cu"Siguranta si incredere",am intrat la FJSC.Si au urmat alti 3 ani,frumosi de aceasta data...foarte frumosi si de care o sa-mi fie dor clar!

Stiu ce vreau?

"Cu siguranta!",ar spune cei care ma stiu."Oare?",as spune eu...Mi se intampla adesea ca,fara sa vreau sau fara sa-mi dau seama cum si cand,sa ratez sanse cu care nu o sa ma mai intalnesc vreodata.Sa pierd ocazii unice.Sa cred ca nu vreau pe moment,dar sa realizez ulterior ca nu-mi doresc altceva mai mult.Si,inevitabil,vin regretele.Tarziu,fara sens,fara vreun rezultat...
Mult timp nu am crezut in destin.Am avut ferma convingere ca omul isi face viata asa cum vrea.Ca nu exista vreo forta superioara care ne dicteaza uneori cand si cum sa procedam.Iar viata...viata mi-a demonstrat cu varf si indesat ca ma insel.Ca orice as face eu sau oricat mi-as dori un lucru,daca nu trebuie sa-l obtin,atunci nu-l voi obtine....M-am pus de-a curmezisul,am contrazis persoane dragi,am tras de mine...in zadar...am pierdut multe,dar am si castigat.
Iar acum...acum,privind in urma,realizez ca daca uneori viata nu a vrut sa-mi dea ce mi-am dorit,asta s-a intamplat nu pentru ca nu am meritat,ci pentru ca am meritat ceva mult mai bun!

Puternica...?

Cineva mi-a spus intr-o zi ca cei care par foarte tari,sunt in realitate slabi si mai susceptibili.Ca cei care isi petrec timpul protejandu-i pe altii sunt cei care au cea mai mare nevoie sa fie protejati.
Am stat un timp si m-am gandit la toate aceste lucruri...M-am gandit la mine si la modul in care actionez.Si am realizat ca avea dreptate...

Am invatat...

"Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta...Iar asta e valabil si pentru iubirea adevarata".
Am invatat ca daca cineva nu te iubeste asa cum ti-ai dori tu,nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten,oricum te va rani din cand in cand,iar tu trebuie sa-l ierti pentru asa
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii.Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti"

Imi place Octavian Paler.Simt ca ma regasesc in ce scrie...