N-as fi zis...

N-am fost niciodata o persoana cu sange rece.De asta eram ferm convinsa.Pana mai anult trecut,nu ma puteam uita la jurnalul de la ora 17(pe PRO) si nici nu suprtam sa vad sange.Imi amintesc ca,atunci cand veneau comisiile medicale la liceu si ne mai luau si sange,eram terminata.Nu ma uitam,sa nu mi se faca rau.Nu suportam sa mi se faca injectii,de intravenos nici nu se pune problema.Si mi-am zis ca poate asa sunt eu:mai slaba de inger.Dar viata mi-a demonstrat(iar)ca nu e nici pe departe asa.Am ajuns acum,dupa mai bine de un an petrecut prin spital alaturi de bunica, sa fac pansamente care sa concureze cu cele ale asistentelor,sa recunosc simptome si sa intuiesc diagnostice,sa suport oameni extrem de bolnavi langa mine fara cel mai mic stres.Si-atunci?Ne cunoastem cu adevarat limitele sau doar le intuim in raport cu ce am trait pana la un moment dat?